Cum funcționează ventilația mecanică a locuințelor, azi
Petreci tot mai mult timp în casă, de când cu pandemia? Nu ești singurul! Asigură-te însă că ai parte de tot confortul și nu neglijezi obținerea unui aer interior cât mai curat, în special dacă lucrezi de acasă.
Lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a construi sau a renova o locuință
Din cauza presiunii puse pe nevoia de economisire a energiei (în continuă creștere), cerințele privind etanșeitatea ferestrelor și o mai buna anvelopare a clădirilor sunt tot mai ridicat. Astfel, ventilația naturală obținută prin deschiderea de ferestre (chiar și cu pierderile sale majore de căldură și cu întregul set de factori de disconfort) nu mai este suficientă pentru a asigura un mediu interior sănătos. Avem nevoie de aer proaspăt, curat, în continuu!
Pentru a răspunde în mod corect acestor cerințe și acestei probleme apar clădirile moderne ce sunt construite pentru a emite cât mai puțin carbon (de tipul “clădirilor cu consum de Energie aproape Zero nZEB: nearly Zero-Energy Building). Ele reușesc să economisească energia utilizând cu succes o ventilație controlată, cu recuperare de căldură. Astfel, se garantează ratele de schimb de aer necesare. Ventilația de acest tip nu doar că poate controla recuperarea de căldură ci și asigură disiparea poluanților. Cum se obține acest lucru? Printr-o alimentare constantă a cantității optime de aer proaspăt și prin reducerea pierderilor de căldură cauzate de ventilație. Această economie poate reprezenta chiar și un plus de 95% în comparația cu clasica metodă de ventilare prin ferestre.
Este atât de importantă recuperarea căldurii? Dar ventilația aerului din casă?

Ești familiarizat cu pericolele din interiorul casei? Gazele de combustie, cum ar fi aragazul, soba și șemineul, se pot acumula și ne pot pune în pericol sănătatea și siguranța; radonul și alti compuși organici volatili sunt și ei prezenți. Apoi, umezeala excesivă poate să ne slăbească sănătatea și să ducă la apariția igrasiei, a mucegaiului, la afectarea izolației și în unele cauze poate provoca chiar și daune structurale.
Să înțelegem cum funcționează sistemele integrate de ventilare, luând ca exemplu una din soluțiile Atrea, disponibile în România prin CaseCalduroase.ro. Aerul proaspăt este alimentat în fiecare cameră prin orificii din podea, pereți sau tavane false. Aerul învechit este disipat din încăperi, pe sub ferestre și extras din toate potențialele surse de mirosuri și umiditate (bucătării, toalete, băi). Căldura din aerul evacuat este transferată pentru a furniza aer într-un schimbător de recuperare a căldurii.
Când vine vorba de ventilația confortabilă a caselor cu consum redus de energie (nZeb) și a caselor pasive, unitățile de ventilație cu recuperare de căldură devin ceva absolut necesar!
Să privim lucrurile în ansamblu
Un sistem de încălzire cu aer cald permite îmbinarea încălzirii și ventilației într-o clădire, precum ar fi un singur întreg. Să nu ne grăbim în a înțelege acest lucru – dacă aerul proaspăt (venit de afară) este încălzit la temperatura necesară (adică nivelul pe care încercăm deja să îl păstrăm la interior), înainte de a fi introdus într-o cameră, acest aer devine un purtător de căldură; prin urmare, efortul sistemului de încălzire convențional, deja montat în respectiva clădire, va fi minim.
Să nu fie acest sistem o idee uimitor de bună și o soluție avantajoasă, mai ales în contextul scumpirilor recente la energia electrică și la gazul metan? Noi credem că da!