Pentru primul weekend din septembrie ne-am gandit la ceva ce sa ne tina cel putin o zi si jumatate departe de casa. Asa ca am pus cateva planuri mai vechi cap la cap si au rezultat urmatoarele: sambata dimineata, la 6, plecarea spre Viseul de Sus unde urma sa facem o plimbare cu Mocanita. Masa, cazare si relaxare la Conacul Drahneilor, in Ruscova, in aceeasi zi. Iar pentru duminica, ramanea sa ne decidem intre o vizita la Manastirea de la Barsana, la Cimitirul Vesel din Sapanta sau o tura de hiking prin Muntii Maramuresului (cu plecare din Repedea spre varful Farcau, cel mai inalt din aceasta grupa muntoasa). Cum insa socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ (cum se zice in popor), ziua de duminica a fost muuuuuult simplificata. Insa despre Mocanita si ziua de duminica petrecuta in Maramuresul istoric, in urmatorul articol. Azi vorbim despre reusita zi petrecuta la Conacul Drahneilor.
Am ajuns putin prafuiti, afumati, scuturati de la tura cu Mocanita (dar si putin flamanzi). Chiar daca drumul de la Mocanita pana in Ruscova, locul in care ne astepta cazarea, nu a fost lung sau dificil, caldura de afara si lipsa somnului din acea noapte au accentuat dorinta noastra de a ajunge odata in camera! Chiar cum am parcat, ne-a si intampinat gazda, dl Pavel Pop. Am legat o scurta conversatie, legata de ultimii 4 kilometri de acces – un drum de tara, insa foarte practibil, de vremea de afara, de mancare si bineinteles…de camera! Se pare ca weekend-ul respectiv urma sa fie destul de aglomerat la Conac si asta ne-a bucurat – the more, the merrier (zicem noi)! Am luat repede in primire camera disponibila – singura ce a mai ramas – cu pat de paie – camera 11, la ultimul etaj! Insa daca la inceput am fost oarecum in dubii, am acceptat – curiozitatea ne era mare. Camera era ordonata, curata si foarte primitoare – am avut si televizor in camera, insa nu l-am fi pornit pentru nimic in lume – privelistea de pe balcon era de neegalat! Au stiut cei de la National Geographic ce au stiut cand au nominalizat Maramuresul in TOP 21 de destinatii actractive DIN LUME pentru 2015, nu ? 🙂
Am coborat apoi jos, la restaurant, unde ne-am comandat pastrav cu mamaliga si mujdei, dar si ciorba taraneasca (de vacuta si porc). Am observat si izvorul ce strabate restaurantul, sturionii din el, decoratiunile rustice si trofeele de vanatoare. Cu ocazia asta am aflat si putin din povestea conacului – cat de tanar e ca afacere, cum alimentarea cu energie electrica e atat de problematica (nu exista linie de curent pana la Conac) si ce apreciaza strainii cel mai mult aici (nu doar vinul sau palinca 🙂 ). Am mai fi stat la povesti pe terasa, pentru ca vremea era numai buna, vantul adia usor, dar oboseala ne impingea mai tare spre camera…
Dupa cum veti vedea in imagini, in zona Ruscova-Repedea-Poienile de sub Munte dealurile sunt foarte abrupte, drumurile si cararile par greu de urcat, de te minunezi cum reusesc oamenii sa isi coseasca iarba intre pomi, la ce pante au de infruntat! E o mare diferenta intre ce am vazut aici si relieful din zona tarii Lapusului, Coasului, de exemplu (in zona de sat). Iar balta pentru peste, moara de lemn, toate constructiile din lemn masiv (de brad si stejar) si piatra, creeaza un sentiment perfect! Nimic nu parea nelalocul lui, fortat – niciun contrast kitschos, nimic dezordonat, nimic ce ar lipsi.
Ne-am grabit spre somnul de dupamasa, nu inainte insa de a filma insa privelistea incredibila ce ne era curata desfatare. Spre seara ne-am trezit – batuse o mica ploaie (pentru putina vreme) iar acum cativa musafiri erau afara, la gratar, chiar aproape de balansoarul de lemn, de langa intrare. Se simteau bine, ii auzeam; insa somnul pe un pat de paie…ne-a facut prea mult bine si ne-a lenevit si mai mult. De altfel, si noaptea urmatoare ne-a confirmat: pe patul de paie se doarme bine! Intr-adevar, parea tare la atingere insa avea si o plapuma sub asternut (noi, coconii, obisnuiti cu patul de spuma de acasa). Iar dupa ce te invelesti, parca dimineata a si venit! Bineinteles, seara am mai mancat o portie buna de gogosi proaspete, foarte bune (dupa cum a fost de altfel toata mancarea la Conac) si am mai povestit de promovarea turismului rural in judetul nostru, de greutati in infrastructura drumului …si bineinteles, niciun strop de politica nu s-a strecurat in discutiile noastre! Caci asa se cade omului in week-end-ul lui liber, departe de oras 🙂 Am fost placut surprinsi sa aflam ca lipsa liniei de curent electric a fost compensata de multa munca – Conacul e alimentat astfel de cateva panouri solare (care insa nu sunt mereu suficiente, datorita cerului cam noros), de o turbina actionata de moara de apa, dar si de un generator. Astfel, niciodata oaspetii nu au mai mult de 10-15 secunde in care sa ramana fara curent. Si asta nu e doar teorie! Am observat si noi, cum in mai putin de 10 secunde, in timp ce smartphone-urile ne erau la incarcat, energia a picat dar a si revenit! Chiar daca unora li s-ar parea firesc, modul in care acest aspect e atent monitorizat si remediat, chiar cu toate greutatile amintite anterior, e de apreciat! La fel cum de apreciat e si faptul ca spre dimineata (pentru ca vremea se raceste putin mai tare acolo) ne-a fost pornita caldura in camera.
La micul dejun, in jur de ora 8 30 – 9 00, bucatele erau deja pe masele din restaurant – aveam dintr-ales: mamaliga, branza de oaie, omleta, lapte proaspat, dulceata, gem, un fel de zacusca (presupun), etc. Insa specialitatile zonei (unele aduse tocmai din Ieud), au fost: friga – un preparat de branza (cas, presupun), prajit in ulei, cu ceapa, ca o crema; si iartul acrisor-rozaliu (asa il numesc acum, daca avea o anumita denumire, imi cer scuze cunoscatorilor). Am aflat ca acesta avea o reteta speciala, ca nu boiaua de ardei e cea care ii da culoarea ci procesul de fierbere. Lapte acru fiert, oarecum picant sau rozaliu? Da, si a mers foarte bine cu mamaliga! Ma bucur ca si sotia mea e la fel de curioasa ca mine, pentru ca asa, am incercat amandoi aceste preparate rustice!
Am mai facut o plimbare prin imprejurimi, ne-am lipit din nou de leagan vreme de cateva minute … (in loc de cafea)…am cunoscut si un cuplu de nemti ce tocmai venisera cu o zi inainte in tara, pe motocicleta. Chiar daca noi eram cu masina (de data aceasta), am stat in povesti cu ei, le-am sugerat anumite rute prin tara, numai bune de mers cu motocicleta. Ei ne-au intrebat de salarii, de engleza noastra, de cazari si drumuri, dar si de ce vad asa de multe case incepute si neterminate – desigur, toate spuse cu mult bun simt. Ne-a placut de ei!
Ne-am luat ramas bun, sperand ca vom mai avea sansa sa ne cazam acolo, cel putin inca un weekend, poate in mijlocul iernii, cand totul o sa fie acoperit de zapada. Iar daca la plecare ne-am gandit la ce lasam in urma, azi, dupa cateva zile, suntem recunoscatori pentru ziua petrecuta acolo, pentru linistea, ospitalitatea, mancarea buna, si ne dam seama cat de bine ne-au prins toate acestea. Parca nici nu ne mai venea sa verificam notificarile de pe telefon, intr-un loc in care simti cu adevarat ca esti in inima Maramuresului. Iar daca morosenesc inseamna toate lucrurile de care am vorbit mai sus, fara sa exageram nicio clipa, atunci da, Conacul Drahneilor e cu adevarat (traditional) morosenesc. Si e locul perfect cu care as finaliza, personal, ca maramuresean nascut si crescut aici, o tura de cateva zile cu romani sau straini, deopotriva, in aceasta parte a tarii pe care o iubesc atat de mult si de care sunt atat de mandru – Maramures!
Lasa-ne parerea ta in randurile de mai jos ! Daca ti-a placut articolul nostru, da-ne un Like, un share sau un +1 !
