Nu vorbim astazi de drumetii de o zi pe munte – ci de ceva mult mai simplu, pentru care ai nevoie de masina, ceva banuti pentru drum si cateva omenie. Aaa, inca ceva. Incearca sa renunti la graba, la nevoia de urgent/de acum. Pentru ca in Maramures, in special in zonele de sat, este spre binele tau sa o faci. Altfel, te intorci inapoi acasa ofticat, suparat, frustrat si nemultumit cum am mai intalnit pe internet: oameni din alte parti ale tarii, spunand ba ca nu au vazut nicio poarta maramureseana calumea, ba ca bisericile de lemn prea seamana intre ele, ba ca drumurile sunt incredibil de proaste, ba ca nu ai unde sa gasesti un ghid turistic bun, o harta, un pliant, un restaurant cu adevarat traditional, o cazare ca la carte etc.
Fa un exercitiu – deconecteaza-ti internetul de pe telefonul mobil; uita de lucrurile ce te preseaza; aminteste-ti de anii copilariei, de simplitatea de atunci, de livezile din satul bunicii, de dealuri, de liniste, de credinta pe care o aveai cand erai mic dar il credeai pe Dumnezeu pe cuvant, fara sa iti trebuiasca acceptarea evolutiei si teoriei Bing Bang-ului, de prima data cand te-ai indragostit… Oricare din lucrurile de mai sus te fac sa privesti mai adanc in tine, sa te linistesti, sa te accepti, sa accepti lumea din jur si sa intelegi trecerea timpului. Doar apoi iesi din masina si paseste in Maramures. DOAR APOI. Pentru ca altfel, risti nu doar sa ramai frustrat la plecarea de aici, ci sa transmiti si altora emotia ta de nemultumire profunda.
Intentia mea nu a fost sa sacralizez aceasta zona (nici macar ca si concept); insa strainii, ajungand in Maramures, isi dau seama ca aici, oamenii sunt altfel, timpul e altfel. Nu sunt muntii de vina, nu e nici asezarea geografica; ci poate e ceva ce ma depaseste acum, in aceasta etapa a vietii, sa inteleg. Dar sunt suficient de intelept incat sa raman curios, sa ascult mai mult decat sa vorbesc, sa simt mai mult decat sa rabufnesc si sa incerc sa iubesc lucrurile simple, facute in tihna; stiind ca a lasa, putin, ca intr-un dans, Maramuresul sa ma conduca, cel putin in cateva zile de sfarsit de saptamana, nu e o tragedie. Ci o surpriza, de fiecare data.
Dupa aceasta lunga introducere, ne organizam putin – vorbim azi de PATRU ATRACTII TURISTICE din Maramuresul istoric. Vizitate in aceasta toamna, unele pentru prima oara in viata, pot fi considerate puncte de reper in ceea ce inseamna traditia, cultura si mostenirea acestui loc. Primele doua le-am vizitat in septembrie, iar urmatoarele in octombrie. Le vom prezenta insa intr-o alta forma decat cea din ghiduri si vom incerca sa eliminam si surplusul de informatii:
- Mocanita de la Viseul de Sus
Inainte de toate, mi-a placut foarte mult drumul din Baia Mare pana in Viseul de sus. Nu a fost prima data cand am condus pe aici, insa trecerea peste muntii Gutai, zona Petrova – Viseu e superba. Ne-am bucurat si de priveliste, chiar daca am vazut prea multe camioane cu lemne (taiate legal?). Atmosfera a fost frumoasa, vagoanele au fost pline, straini erau berechet. La ultima statie, la Paltinu, straini, romani si moroseni au jucat si au dansat impreuna pe mandra muzica populara.
Iar carcotasii ce comenteaza de preturile bauturilor din vagoane, ori a pranzului de la capat de linie…sa ia o pauza. Daca se asteptau la preturi de Kaufland, in munti, dar si la mancare proaspata, gustoasa, si servire buna, muzica de-a locului …it aint gonna happen’! Platesti putin, ai putin. Iar nemtii ce au preluat Mocanita stiu asta mai bine ca noi. Eu asa zic 🙂
Daca ne-am mai duce cu Mocanita, aud o intrebare in spate? Nu, vara nu – la intoarcere e prea cald, prea mult fum, prea mare oboseala (in special daca te trezesti si conduci mai bine de doua ore, ca la 8 30 sa fii acolo). Am merge poate toamna tarzie, cand copacii sunt colorati in zeci de nuante; am merge iarna, cand totul e acoperit de gheata si zapada. Insa si atunci, alaturi de alti oameni, cu care sa ne simtim bine jumatate de zi. Caci trenul porneste la noua si revine la 15.
CONCLUZIE: cu Mocanita trebuie sa mergi cel putin o data in viata.
Albumul de fotografii il gasesti aici.
Din mers …
- Cimitirul Vesel din Sapanta
Atractia nu e biserica de acolo, si nici Manastirea Peri din apropiere (desi e impresionanta). Punctele forte ale satului Sapanta sunt crucile din cimitir: fiecare in parte, prin inscriptii, mesaj, desen. Toate, ca ansamblu, prin modul in care mesterul popular a abordat tema mortii. Povestile fiecarui om inmormant acolo, sunt unice. Sunt dramatice deseori, triste, ca un film fara final. Alteori, ca un film cu un sfarsit deloc meritat. Iar daca e sa fim sinceri cu noi insine, daca avem rabdarea de care spuneam la inceput, crucile de la Sapanta te ajuta sa fii mai introspect, sa nu fugi de tine, sa nu fugi de ceilalti. Este scopul vietii doar sa strangi? Sa te simti bine? Sa te afirmi? Sau vrea, indirect, cimitirul vesel, sa te indemne sa iti traiesti viata intr-un mod in care moartea sa nu te sperie, stiind Cine e dincolo de ea ?
Pe langa asta, merita sa aruncati o privire si peste tarabele si mesele din zona intrarii. Sunt o multime de suveniruri, multe lucrate manual (ignorati chinezariile), unicate. Noi, de exemplu, am gasit un covor foarte frumos, pentru noua noastra casa. Si bineinteles, am si negociat din pret 🙂
CONCLUZIE: la Sapanta se merita sa mergi, insa nu cand esti obosit, cand e prea cald afara sau ai doar 30 de minute libere (in program).
- Manastirea de la Barsana
Nu e o simpla cladire, ci e un complex – amplasarea e superba, pe un versant, cu o priveliste incredibila, spre vale. Intregul complex, recent remodelat este definit de piatra, lemn si pamant. Aici poti sa vizitezi un muzeu specific, cu produse traditionale (puse si spre vanzare), poti sa spui o rugaciune, sa te odihnesti pe banca de langa parau sau sa te bucuri de aerul curat.
Chiar daca nu esti cel mai religios om, este bine sa pastrezi o atitudine de reverenta si respect, pentru cei care isi duc traiul acolo si pentru bunul Dumnezeu, care nu judeca dupa infatisare, asa cum prea adesea facem noi. Pentru ca atunci cand cauti pacea, o gasesti.
CONCLUZIE: Alege un moment special pentru Barsana, nu in miezul zilei; evita sa te amesteci in multimea de calatori galagiosi. Parcurge complexul fara graba, in tihna si vei ramane impresionat. Incearca sa meditezi, atat cand ajungi acolo, cat si la plecare. Pentru ca pana la urma, nimeni nu iti cere raportul despre cum a fost la manastire, nu? 🙂
- Muzeul Satului Maramuresean din Sighet
E foarte posibil sa fi trecut pe langa el, cand ai mers la Mocanita si ai ales drumul ce evita sa te duca prin Sighet. E special pentru ca…e in aer liber. Are case din mai multe perioade, din zona rurala specifica Maramuresului istoric: Calinesti, Botiza, Ocna Sugatag, Poienile de sub munte. Exista asadar atat case de tarani romani, case unguresti, de evrei. Gospodarii intregi, acoperite cu sindrila, cu sura, grajd, garduri, porti maramurese inalte. Chiar o balta, la care se pescuieste (crap si caras, ne-am documentat). O biserica pe deal, micuta, asemanatoare cu cea de la Surdesti. Unele dintre case erau deschise, insa camerele sigilate – asadar, puteai sa vezi doar din prag o laita, o masa, un pat, o soba traditionala, un jug de boi, un razboi de tesut (de fapt acesta l-am vazut la muzeul de la Barsana, functional). Dar foarte multe erau incuiate, probabil in renovare. Iar ghidul, ghidul sau paznicul, era mare iubitor de floarea soarelui …nu zic ca e o planta rea, doar are vitamina E si mai stiu eu cati nutrienti benefici 🙂 …
CONCLUZIE: Este un muzeu aparte, distinct de cel din Baia Mare (a nu se confunda zonele etnografice). Merita vizitat, probabil in grup mai mare (desi nu cred ca e un ghid avizat, domnul de acolo), inarmati cu multa curiozitate, cu minim o ora la dispozitie. Pentru pauze, puteti profita de bancile instalate chiar…pe ulita !
Ne auzim curand, cu un alt material despre locurile frumoase din Maramuresul istoric, chiar din inima acestei inconfundabile regiuni – Sighetu Marmatiei!
Tu ce alte locatii le recomanzi cititorilor nostri, in afara de cele mentionate azi? Ai completari? Lasa-ne un comentariu ! 🙂
